Ok. Când vrei să faci ceva, să ajungi undeva, să obții ceva, îți fixezi un obiectiv și apoi pașii care trebuie urmați ca să ajungi acolo. Asta e testat, funcționează.

Dar ce faci când îți dorești ceva care nu ține doar de tine? Sau, mai rău, ce faci când îți dorești ceva irealizabil, imposibil? Ce faci atunci când știi că orice ar fi, nu poate fi cum vrei sau simți tu? Când știi că iluzia ideii te amăgește, dar în același timp îți place și ți-e greu să o dai rațional la o parte? Când nici tu nu te poți înțelege și știi că de data asta nu te vor ajuta nici măcar schimbările, angajamentele, nopțile pierdute sau, de ce nu, nici măcar datul cu fundul de pământ? Când uiți de lista de ”to do” (care oricum e foarte lungă) și tot ce poți să faci e să asculți Snow Patrol – ”Chasing Cars” sau ”2 A.M. Breathe” al Annei Nalick?

Ce poți să faci mai mult decât să renunți, să te îndepărtezi de idee, să o ascunzi cât de tare poți și să speri că o să treacă? Ce poți să faci mai mult decât să spui stop, să îți dai două palme virtuale, să bei o cafea, să mănânci ceva dulce și încerci să te concentrezi pe ce ai de făcut?

Asta până data viitoare când se întâmplă ceva care îți aduce aminte și intri iar într-o stare asemănătoare (deși credeai că după atâta timp va fi altfel). Și apoi o iei de la început cu îndepărtatul.

Sau cum?